Rugăciune către Sfântul Ilie la vreme de secetă

Te cinstim pe tine prorocule al lui Dumnezeu, Ilie, căci pentru râvna ta întru mărirea Domnului Atotţiitorului, neputând răbda să vezi închinarea la idoli şi nelegiuirea fiilor lui Israel, l-ai înfruntat pe regele Ahab, călcătorul de lege şi pentru îndreptarea acestora prin rugăciune ai cerut de la Dumnezeu foamete trei ani pe pământul lui Israel, spre a-i îndepărta de idoli, de fărădelegi şi de nedreptăţi, întorcându-se spre unul Adevăratul Dumnezeu şi spre împlinirea Sfintelor Sale porunci. În timp de foamete, preaminunate, ai hrănit pe văduva din Sarepta, iar pe fiul ei cel mort, prin rugăciune l-ai înviat. După trecerea timpului de foamete proorocit, ai adunat pe Muntele Carmelului poporul învechit în păcate şi lepădare de Dumnezeu, şi prin rugăciune foc din cer ai dobândit peste jertfa ta, cu această minune întorcând pe Israel către Domnul. Pe prorocii cei mincinoşi ai lui Baal i-ai ruşinat, iar după aceea, prin rugăciune, cerul iarăşi l-ai deschis şi ploaie multă pe pământ ai dobândit, iar pe credincioşi i-ai umplut de bucurie.

Către tine, preafericitul Domnului Ilie, cu umilinţă alergăm, noi păcătoşii şi smeriţii, chinuiţi de arşiţă şi secetă: mărturisim că nu suntem vrednici de mila şi de harul lui Dumnezeu; mai curând suntem vrednici pe dreptate de ameninţarea aspră a mâniei Lui cu tot felul de rele boli, necazuri şi jale. Căci n-am umblat în frica de Dumnezeu, pe calea poruncilor Lui, ci în poftele desfrânării inimilor noastre, şi tot felul de greşeli fără de număr am săvârşit. Fărădelegile noastre ne-au întunecat mintea şi nu suntem vrednici a ne arăta înaintea Domnului şi a privi la cer.

Mărturisim că şi noi, ca şi vechiul Israel, ne-am îndepărtat de Domnul Dumnezeul nostru prin fărădelegile noastre, şi, de nu ne închinăm lui Baal şi altor idoli lumești atunci prin robia patimilor şi poftele noastre cele trupești slujim idolului; prin patima îmbuibării şi a poftelor slujim idolului lăcomiei şi al trufiei, idolului mândriei şi al îngâmfării, şi mergem pe urmele împotrivirii faţă de Dumnezeu prin năravuri rele slujind duhului pierzător al veacului.

Mărturisim, că pentru aceea s-a închis cerul şi s-a făcut ca arama, fiindcă s-au închis inimile noastre în faţa milei şi iubirii adevărate faţă de aproapele. Pentru acesta pământul s-a uscat şi s-a făcut neroditor, fiindcă nu aducem Domnului nostru roadele faptelor bune. De aceea, nu ne dă ploaie şi rouă, fiindcă nu avem lacrimi de umilinţă şi rouă dătătoare de viaţă a cugetului către Dumnezeu. De aceea s-a veștejit toată iarba câmpului fiindcă s-a uscat în noi tot gândul cel bun. De aceea s-a întunecat văzduhul, pentru că mintea noastră s-a întunecat de gânduri rele, iar inima noastră s-a întinat de poftele fărădelegii.

Mărturisim şi ţie, prorocul Domnului că suntem nevrednici a ne ruga. Dar tu, om fiind, asemănându-te nouă prin patimi, cu viaţa ta asemenea îngerilor te-ai făcut şi ca unul fără trup ai fost înălţăt la cer; iar noi prin faptele şi gândurile noastre ruşinoase, sufletul nostru deopotrivă trupului l-am făcut.

Tu prin post şi priveghere i-ai minunat pe îngeri şi pe oameni, iar noi ne-am făcut robi necumpătării şi poftelor. Tu râvneai la slava lui Dumnezeu, noi însă, ne depărtam de slăvirea Domnului şi Creatorului nostru şi ne ruşinăm a mărturisi preamărit Numele Lui. Tu ai stârpit necinstea şi deprinderile rele, iar noi ne robim năravurilor lumii potrivnice Domnului mai vârtos decât poruncilor Lui şi a rânduielilor Bisericii. Şi câte păcate şi nedreptăţi n-am săvârşit noi păcătoşii! Prin păcatele noastre am istovit îndelunga răbdare a Domnului.

Pentru toate acestea dreptul Judecător s-a mâniat pe noi şi în mânia Lui ne-a pedepsit. Deci, cu îndrăzneală mare faţă de Dumnezeu şi nădăjduind în iubirea Sa faţă de neamul omenesc, cutezăm a te ruga, mărite prorocule: milostiv fii faţă de noi nemernicii şi nevrednicii, roagă pe Atotbunul Dumnezeu să nu se mânie pe noi până în sfârşit, ca să ne piardă pentru fărădelegile noastre, ci să trimită pământului însetat ploaie îmbelşugată şi curată şi să dăruiască roadă bogată şi bunăîntocmirea văzduhului.

Mijloceşte mila Împăratului ceresc, și pentru noi păcătoşii şi nevrednicii, și pentru aleşii robii Lui care nu şi-au plecat genunchii în faţa lui Baal al lumii acesteia, pentru blândeţea şi curăţia copiilor, pentru dobitoacele cele necuvântătoare şi pentru păsările cerului, care îndură din pricina fărădelegilor noastre şi pier de foame, de arşiţă şi de sete. Dobândeşte pentru noi prin rugăciunile tale bine-plăcute lui Dumnezeu: duhul pocăinţei şi al smereniei, duhul blândeţii şi al înfrânării, al iubirii, al răbdării, al temerii de Dumnezeu şi al bunei cinstiri, ca astfel, întorcându-ne de la căile necinstei la calea cea dreaptă a faptelor bune, să umblăm în lumina poruncilor Domnului şi să ajungem la bunurile făgăduite nouă, binecuvântând pe Cel fără de început Dumnezeu-Tatăl, pe iubitorul de oameniUnul-Născut Fiul Său şi pe Sfinţitorul Duh Preasfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

O, Tămăduitorule al Sfântului Athos și al întregii lumi! Bolnavi suntem noi de invidie, mândrie, îngâmfare, preamărire, de rând cu nemernicia și netrebnicia noastră – tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de multele și feluritele căderi în poftele trupului: în desfrânare, în mâncarea cea fără de saț, în nereținere, în desfătare – tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multă vorbire, de vorbire deșartă și de cea săvârșită cu judecată – tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Sfinte Pantelimon! Ne dor ochii noștri de privirile păcătoase… Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor deșarte, al cuvintelor rele, defăimătoare. Ne dor mâinile noastre neîntinse spre săvârșirea rugăciunii și spre fapta cea de milostenie – tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre Biserica Domnului, dar care ușor se îndreaptă spre căi rătăcite și spre locuințele acestei lumi – tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Dar cel mai mult ne dor limba și buzele noastre de rostirea cuvintelor zadarnice, deșarte, urâte, de nerostirea cuvintelor de rugăciune, de laudă sau de rostirea acestora cu nepăsare, cu neluare aminte și fără de pricepere – tămăduiește-ne, o, Milostive!

Tot trupul nostru este bolnav: Bolnavă este mintea noastră și lipsită de înțelegere, înțelepciune și de cugetare. Bolnavă este voința noastră, care se întoarce de la lucrurile sfinte și se îndreaptă spre lucruri păcătoase, dăunătoare nouă și neplăcute lui Dumnezeu. Bolnavă este închipuirea noastră, care nu dorește și nu este în măsură să conștientizeze atât moartea și suferința veșnică a păcătoșilor, cât și Fericirile Împărăției Cerești, mânia Domnului, Pătimirile lui Hristos pe cruce, răstignirea Lui.

O, Sfinte Pantelimon, tămăduiește-ne. Ne doare totul în noi. În neputință este sufletul nostru cu toate puterile și priceperile lui. În neputință este trupul nostru cu toate mădularele lui. Tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tămăduitorul cel fără de arginți, Doctorul cel mult iubitor și sluga Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu ne lăsa pe noi în urgia bolilor și neputințelor, ci tămăduiește-ne cu puterea harului tău și vom lăuda Preasfânta Treime: pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor și vom mulțumi harului tău purtător de vindecări în veci. Amin.