La început a fost o ceșcuță frumoasă și perfectă. Își știa scopul, locul și menirea. Dar într-o zi a uitat cine a plămădit-o și de ce. Izolată în propria-i singurătate a îndrăznit să plece să exploreze noua lume cărei părea că nu îi aparține, dar în care era obligată să supraviețuiască. Singurătatea a dat naștere fricii care s-a cuibărit adânc în mintea ei micuță. Existență după existență a pierdut bucațele din ea, până când frumusețea ceșcuței inițiale a rămas o amintire ascunsă în străfunduri.
Toți suntem ceșcuțe sparte
Trăia într-o lume plină de ceșcuțe sparte, o lume imperfectă creată de ceșcuțe imperfecte. Sătule de suferința imperfecțiunii, ceșcuțele alegeau să creeze oglinzi în care imperfectul devenea perfect. Mintea lor mică de ceșcuțe înfricoșate spera că astfel își vor împlini visul comun de ceșcuțe perfecte, recăpătându-și implinirea și frumusetea. În lumea falselor oglinzi, ceșcuțele afirmau că trăiau bucuria zilei și a propriei meniri. Dar, într-o zi ceșcuța spartă își vede adevărata-i oglindire. Față în față cu adevărul pe care îl nega de atâta amar de vreme, trăiește momentul conștientizarii și al alegerii.
Îndrăznește să fii întreagă!
„Ești dusă cu capul!”, îi spuneau celelalte ceșcuțe.„Cum poți să crezi că vei mai putea să fii vreodată ce ai fost? Uită-te în oglindă! Ești o simplă ceșcuță spartă! O să te ajutăm noi să-ți recapeți bucuria căci într-o lume de ceșcuțe sparte imperfecțiunea ta nu o mai vede nimeni.”
„Eu vreau să fiu întreagă!”, le repeta ceșcuța noastră cu tărie.
„Treaba ta!”, strigară la rândul lor ceșcuțele întorcându-i grăbite spatele.
Înfrântă, ceșcuța are de ales acum între siguranța și confortul comunității și singurătate. Bucățica de suflet care încă pâlpâie în ea îi întoarce în minte amintirea unei ceșcuțe minunate și perfecte. Mintea ei mică țipa refuzând propriul sacrificiu, iar sufletul îi răspunde devenind o vâlvătaie.
Dorința întregirii o mistuie. Este un strigăt care nu știe de unde vine, dar știe că asta este calea ei.
Sufletul îi oglindește din nou imaginea ceșcuței perfecte. Se regăsește în ea și știe că, într-un fel ce nu îi este încă cunoscut, poate să redevină ceșcuța ce a fost menită să fie.
Și, ridicându-și ochii și sufletul spre cer, ceșcuța spartă își anunță cu tărie alegerea.„Eu sunt întreagă … frumoasă, perfectă!”, strigă ea.
Rănile tale sunt frumusețea și înțelepciunea ta
Intenției reîntregirii îi răspunde La Que Sabe (Cea Care Știe). EA care știe cum să facă și să desfacă tot ce a fost creat vreodată, aștepta la rându-i stigătul ceșcuței. În vasta ei înțelepciune, La Que Sabe suspină la gândul procesului ce va să înceapă. La Que Sabe știe că a lucra cu mica minte a unei ceșcuțe poate fi uneori și pentru EA o provocare. Dar este puiul ei, ca tot ceea ce există, și ca orice mamă își deschide brațele emanând bucuria regăsirii. Îi va transmite și ei, ca multor altora ce au fost și vor mai fi, stop cu strop, din propria-i înțelepciune, până când mica ceșcuță își va regăsi esența.
Pentru La Que Sabe ceșcuța spartă este așa cum a fost ea plămădită întâia dată, frumoasă și perfectă. EA știe că mâinile Creatorului au modelat-o în Iubire și nimic nu o poate distruge. Și cum să nu zâmbească, văzând falsa imagine de ceșcuță spartă construită de mintea mică și neștiutoare? La Que Sabe știe că doar lucrând cu multă răbdare, această minte mititică va putea cândva recompune ceea ce ea acum crede că a fost pentru totdeauna distrus.
Alături de La Que Sabe ceșcuța învață să-și găsească bucățelele lipsă. Ascunse în întunericul propriei sale Umbre, ele sclipesc dorind a fi observate și acceptate. Minuțioasa muncă a pregătirii bucațelelor lipsă pentru a fi integrate este anevoiasă pentru ceșcuță. Rugăminți, scrâșnit din dinți șu multe lacrimi. Și totuși, nimic nu o înduplecă pe La Que Sabe în a spune “Mai avem de lucru. Continuă!”.
La Que Sabe și ceșcuța reîntregită
Dar, există o zi, în care ceșcuța spartă și bucățelele lipsă sunt gata pentru a fi împreunate. Îmbinarea este acum perfectă și La Que Sabe mulțumită își coboară firul auriu de lumina divină pentru a le întregi.
Bucuria ceșcuței este fară margini. Plină de curaj se oglindește spre a se observa pe sine. Vechea imagine, a unei ceșcute pătate și ciobite este înlocuită de imaginea unei ceșcuțe de o frumusețe magică. Imperfecțiunile de altădată s-au tranformat în perfecțiune. Ceșcuța este perfectă, se simte perfectă și parcă mai frumoasă decât a crezut că a fost vreodată.
„Asta sunt eu?”, întreabă ceșcuța mirată.
Marginile sparte colțuroase și neîngrijite de altădată, mărturii ale propriilor încercări și suferințe, au devenit catifelate și sprijin perfect pentru bucățile lipsă. Totul se potrivește cu tot. Nervurile aurii care o împresoară îi dau ceșcuței o maiestuozitate care inspiră respect. Privindu-se, ceșcuța își retrăiește propriul drum. Evenimente, emoții, decizii eronate, durerea pierderii și bucuria regăsirii, stropii de înțelepciune acumulați prin răbdare și voință, toate, absolut toate se regăsesc în această nouă imagine.
„Eu sunt întreagă!”, așa cânta veselă ceșcuța.
La Que Sabe …
„Puterea ta stă în ceea ce ști că ești!”, așai-a spus într-o zi La Que Sabe ceșcuței și a trimis-o în lume. Lumea de ceșcuțe sparte o privea ciudat, ca și cum nu ar fi fost una de-a lor. Lumina ei reflectată de fostele răni dădea naștere la tot felul de reacții surpinzătoare. Erau ceșcuțe care râdeau de ea și îi spuneau să-și acopere rănile, altele o disprețuiau pentru îndrăzneală sau erau mirate că așa ceva chiar poate să existe. Unele însă o strângeau în brațe șoptindu-i cuvinte dulci sufletului ei, înconjurând-o cu iubirea și recunoștința lor.
De multe ori îi era greu, însă de fiecare dată când suferea și se îndoia de sine, glasul lui La Que Sabe îi revenea in minte „Puterea ta stă în ceea ce ști că ești!”. Ceșcuța își îndrepta atunci genuchii obosiți și se arăta din nou lumii de ceșcuțe imperfecte, o lume care de fapt avea atâta nevoie să știe că poate să fie din nou întreagă.
Cu iubire și recunoștință de la Cea Care Sunt pentru Cea Care Ești!
