13 iulie este ziua în care calendarul creștin-ortodox marchează ca zi de sărbătoare Soborul de vară al Sfântului Arhanghel Gavriil, al doilea după cel din 26 martie (a doua zi după Buna Vestire) și numit Soborul de primăvară al Sfântului Arhanghel Gavriil. De asemenea, onorăm viața, faptele și ajutorul acestuia pe 8 noiembrie când sărbătorim ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.
Soborul de vară al Sfântului Arhanghel Gavriil este un prilejul cu care sunt pomenite minunile săvârșite de către Arhanghelul Gavriil, cel supranumit „Vestitorul marilor bucurii” și cel al cărui nume este tradus din limba greacă „Puterea mea este Dumnezeu”. Această sărbătoare este una moștenită de pe vremea Imperiului Bizantin. Istoria bisericească precizează că în secolul al IX-lea, la Constantinopol, s-a sfințit o biserică purtând cu hramul Sfântului Arhanghel Gavriil. Cu acest prilej, Iosif Imnograful a alcătuit o rânduială de slujbă, în cinstea acestei zile.
Cuprins
Pentru că de-a celor 10 ani de la lansarea proiectul Dacanion, am publicat numeroase articole cu privire la viața și faptele celor doi mari arhangheli, astăzi vom face doar câteva precizări relevante pentru Soborul de vară al Arhanghelului Gavriil.
Vestirile Sfântului Arhanghel Gavriil
câteva dintre cele mai importante
Arhanghelul Gavriil, unul dintre cei 7 arhangheli care stau înaintea Tronului Celui Preaînalt al lui Dumnezeu, este îngerul milostivirii și al bunăvoinței dumnezeiești. Conform mărturiei Sfântului Dionisie Aeropagitul, acesta face parte din rânduiala Serafimilor:
„(…) de scaunul neapropiatei slave dumnezeieşti niciodată nu se apropie şi mai aproape decât Serafimii nu doreşte să fie.”
Iar, în Sinaxar, este preamărit cu aceste cuvinte:
„ (…) dumnezeiescul Gavriil a slujit la iconomia tainei întrupării Cuvântului lui Dumnezeu din început până la sfârşit”.
Arhanghelul Gavriil este cel care binevestit Sfintei Fecioare Maria „taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută” a întrupării Fiului lui Dumnezeu.
„Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei. Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri. Vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema.”
Așa cum se cuvine, la cu ocazia acestui Sobor de vară al Arhanghelului Gavriil, amintim și alte câteva dintre faptele, vestirile și miracolele sale:
- Este cel care-l ispiră și învăţa pe Moise în pustia Egiptului să scrie Cartea Facerii, pentru cele dintîi neamuri şi timpuri, începând cu zidirea lumii;
- Cel care vine în ajutorul Proorocului Daniel, tâlcuidu-i acestuia visele și vedeniile;
- Vestirea nașterii Maicii Domnului făcută Sfinților Părinți Ioachim și Ana;
- Anunțarea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul ;
- Cel care i-a vestit preotului Zaharia că Elisabeta, femeia sa stearpă, va da naştere Sfântului Ioan Înainte Mergătorul;
- L-a Înviere a fost cel care a răsturnat piatra de pe mormântul lui Iisus.
Așadar, iată câteva dintre motivele pentru care pe 13 iulie îl cinstim pe Arh.Gavriil cântând:
„Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!”
Din perspectivă religioasă și spirituală—inclusiv a sistemelor de cunoaștere moderne și contemporane, de numele, faptele și simbolistica Arhanghelului Gavriil sunt legate:
- Simbolul Zonar din Karuna Keiki care lucrează pe vindecare;
- Crinul Alb este cel cu care apare în multe picturi, tradiția spunând că aceasta este floarea pe care a dăruit-o Maicii Domnului, în ziua când i-a vestit întruparea miraculoasă a Mântuitorului Iisus Hristos
- Citrinul, cristalul optimismului și renașterii, este considerat piatra sa;
- În cadrul celor perioadei numită Cele 12 Nopți Sfinte (24 decembrie – 5 ianuarie), zilele de 27, 28 și 29 decembrie sunt numite Cele trei nopți ale crinului alb.
Mai multe detalii despre alte tradiții și asocieri ale Arhanghelului Gavriil găsești în articolul Mesagerul Divin.
13 iulie / Pomeniți și onorați în această zi
Tot în această zi se face și pomenirea:
- Sfinților Mucenici Montanus preotul și a sa soție Maxima;
- Sfinșilor 26 de Mucenici care au pătimit în Gotia;
- Sfinților Mucenici Codrat, Teodosie, Emanuil și alți 40 din ținuturile răsăritene;
- Sfântului Preacuvios Ștefan Mărturisitorul, egumen al Mănăstirii Triglia din Bitinia;
- Sfântului Mucenic Irineu din Srem;
- Sfântului Cuvios Malhu;
- Sfântului Cuvios Vasile cel Nou.
Arhanghelul Gavriil / Rugăciuni și lecturi
În cele ce urmează vei găsi toare rugăciunile, acatistele și articolele privitoare la Sfântul Arhanghel Graviil.
Bibliografie
- Apetrei, Ciprian Florin Pr. Arhanghelul Gavriil (2023). Ziarul Lumina. https://ziarullumina.ro/opinii/repere-si-idei/arhanghelul-gavriil-185146.html
- Bisceglia, Anna (2019) In the Light of Angels. A journey through 12 masterpieces of the Uffizi Galleries, between human and divine. Galeria Ufizzi. https://www.uffizi.it/en/online-exhibitions/in-the-light-of-angels#0
- Pintilie, Nicolae (nedatat) De ce este pomenit Sfântul Arhanghel Gavriil în ziua 13 a lunii iulie? Doxologia. https://doxologia.ro/de-ce-este-pomenit-sfantul-arhanghel-gavriil-ziua-13-lunii-iulie
- Calendar Creștin Ortodox. 13 Iulie. Calendar Creștin Ortodox 365. https://www.calendar-ortodox365.ro/sfinti/sf-soborul-sf-arhanghel-gavriil-13-iulie
- Calendar Ortodox. Soborul Arhanghelului Gavriil, care a fost ales de Dumnezeu să slujească tainei celei mai presus de fire a întrupării Fiului Său. https://calendar.ortodox.md/calendar/entry/RO/273














