A scrie despre iubire seamana intr-o mare masura cu a te indragosti. Vei gasi in cuvinte vulnerabilitate, onestitate, nostalgie, dorinte, regrete, compasiune si trairi care cu greu pot fi exprimate. A scrie despre iubirea manifestata sau nu pe deplin inseamna a-ti dezvalui inima, iar un astfel de gest impartasit oamenilor are un efect purificator asupra sufletului scriitorului si cititorului deopotriva. Cu acest prim articol intitulat “Si niciodata nu i-am spus “te iubesc”! Petruta Didoiu-Spataru deschide in sectiunea noastra de editoriale seria sa de articole “Povestea unei iubiri”.
Redactia Chakana
Povestea unei iubiri. Si niciodata nu i-am spus „te iubesc”!
Ce mult inseamna pentru mine ca dupa o zi grea de munca El vine la mine. Se poate duce oriunde in Creatie si totusi alege sa se intoarca la mine. Fara sa stie daca sunt vesela sau trista, daca ii voi impuia capul cu vaicarelile mele sau o sa ii sparg timpanul cu „zumzetul” bucuriei mele in manifestare ☺.
Fara sa ii pese ca s-ar putea sa ii zboare o farfurie pe langa coapse ☺, sau, si mai si, voi dovedi talente ascunse de tintas si farfuria se va sparge in capul lui … la propriu! Nu-i pasa. Si le asuma pe toate. Sa ma ia in brate! Pentru ca Doamna vrea sa fie alintata, sa fie Barbat, pentru ca Doamna sa se simta Femeie langa El… si mai mult decat atat, sa ma faca sa ma simt Femeia lui.
De multe ori am spus ca Barbatul de langa mine va fi acela care, atunci cand voi cadea, El va fi acolo sa ma prinda in bratele lui. Si El este si a fost acolo mereu, doar ca eu nu l-am vazut. Am fost atat de absorbita de nevoile mele incat am uitat ca el mi le satisface pe toate. Imi spunea te iubesc! Te ador! Te doresc langa mine! In atat de multe feluri incat nu-l mai auzeam. Nu auzeam decat tacerea muta si aspra a glasului lui … si credeam ca e un pampalau. Atat de multe fapte si atat de putine vorbe. Eu nu stiam sa tac. El nu stia sa-mi vorbeasca.
A fost nevoie sa punem lumii si universuri intre noi pentru a ne descoperi, intai fiecare pe sine si apoi unul pe celalalt.
Desi ma zmiorcaiam, nu varsam o singura lacrima in fata lui. El ma credea de piatra si fara suflet.
El nu-mi arata framantarile, nevoile si durerile lui. Eu il credeam de piatra si fara suflet.
A trebuit sa punem lumii intre noi pentru a ne arata adevaratele fete!
El tacea si eu nu; si niciunul nu se arata pe el insusi. Atatea momente irosite … atata iubire nemanifestata … atatea si, si atatea … Si El, inca si astazi se intoarce la mine! Ma ia in brate si ma strange la pieptul lui. Suficient de tare cat sa stiu ca e acolo pentru mine, ca ma pot baza pe El, ca e inca Barbatul de langa mine; suficient de delicat cat sa nu ma sufoce in bratele lui puternice.
Poate ca El nu s-a schimbat, insa eu da … sau poate si el a mai inteles unele lucruri … speranta moare ultima, nu-i asa?! ☺Acum inteleg in cat de multe feluri ma iubeste si ca de fapt, m-a iubit tot timpul.
Aceasta este sansa mea – sa ii spun ca da! Si eu il iubesc pe El! Da, ne-am ales dintr-o mie unul pe altul si inca ne meritam unul pe celalalt; pentru ca da, dupa o eternitate impreuna si inca o eternitate separati, inca ne iubim, inca ne descoperim unul pe celalalt, inca ne dorim amandoi sa fim impreuna.
Impreuna ne putem vindeca – fiecare pe sine, unul pe celalalt si impreuna relatia.
Pana la finalul timpurilor am sa ii spun Multumesc! Te iubesc! Si te iau si te port in inima mea ca ceea ce esti, Barbatul de langa mine!
Articole recomandate
Daca ti-a placut acest articol, iti recomandam sa citesti altele semnate de catre Petruta Didoiu-Spataru:
- In timp ce eu dormeam …
- Ce sunt Constelatiile Sistemice Familiale
- Iubirea, motor al Constelatiilor Sistemice
- Legea Apartenentei si Constelatiile Familiale
