Astăzi, 24 decembrie, marchează începutul acelei perioade din an, cuprinsă între Ajunul Crăciunului și Bobotează, cunoscută sub numele de cele 12 Nopți Sfinte (24 decembrie – 6 ianuarie). Cred însă că pentru a pătrunde misterul acestor zile și nopți sacre, e bine să apelăm la cheia de înțelegere pe care ne-a lăsat-o chiar Rudolf Steiner, în conferințele sale:
Cuprins
Rudolf Steiner (1861-1925)
Rudolf Steiner a fost și este un om fascinant care a stârnit multe controverse, dar ceea ce nimeni nu poate nega este erudiția, viziunea sa și numeroasele sale realizări în diverse domenii de activitate. Astfel, Steiner s-a remarcat ca fondator al mai multor discipline precum antroposofia, medicina antroposofică, pedagogia Waldorf și euritmia.
S-a bucurat de reputație de clarvăzător și de-a lungul anilor a susținut numeroase conferințe pe teme teologice și spirituale. Controversat, admirat și hulit deopotrivă, Steiner nu s-a sfiit să vorbească despre reîntrupare și karmă sau existența continentelor Atlantida și Lemuria.
O parte semnificativă a textelor sale cu caracter ezoteric au fost preluate și extinse de către reprezentanții spiritualității moderne și contemporane.
Cele 12 Nopți Sfinte în viziunea lui Rudolf Steiner
"În perioada Crăciunului, Pământul nostru este în mod special pregătit pentru a primi idei în aura sa ... Aura Pământului este plină de gânduri, iar în aceste gânduri putem descifra ceea ce Universul a intenționat prin aceste procese pământești. (1) Pentru cei ai căror ochi spirituali sunt deschiși ... cele 13 zile și 13 nopți sunt un moment de profundă trăire spirituală ... ce pot vedea în acest timp ... în mari puternice imaginații ... prin ce trebuie să treacă ființa umană pentru că s-a îndepărtat de la Spiritul Hristic, și cum cel care s-a născut într-o așa depărtare poate deveni încă odată acea sursă de rezoluție, de decizie, din ființa umană ... și cum viziunile profeților sunt încununate în perioada Nopților Sfinte ... de imaginea lui Hristos ... (2)"
Rudolf Steiner
În aceastã perioadă de 12 zile, de o intensă emanaţie spirituală, se creează totodată şi condiţii suprasensibile cu totul aparte pentru trezirea facultăţilor de amintire spirituală ale omului, legate de marile taine ale devenirii fiinţei umane, începând cu Omul primordial, omul Nathanaelic. Ca imagine ni se revelează două polarităţi ale acestor evenimente suprasensibile, la fel de importante.
Prima are loc în sfera Pământului, când sufletul acestuia aduce cu sine ca o amintire, toate vieţuirile suprasensibile pe care le-a trăit în perioada lunilor de vară, ca imagini din înălţimile stelare. Pământul îşi aminteşte în modul cel mai viu cum în cursul verii, a trăit el însuşi în depărtările cosmice, în lumea astrelor şi a stelelor fixe.
„(...) şi dacă în cursul verii, Sufletul şi Spiritul Pământului au zăbovit în depărtările lumilor, în sânul Ierarhiilor Spirituale în timpul iernii, şi în mod special în timpul celor douăsprezece Nopţi Sfinte, cu ajutorul gândurilor - amintiri trezite, Pământul creează posibilitatea, chiar pentru forţele Ierarhiilor, să fie prezente în suprasensibil în sfera Pământului."
Rudolf Steiner
A doua imagine polară, are loc la începutul aprinderii Soarelui Spiritual în tenebrele nopţii hibernale. Ea se desfăşoară de această dată în imensitatea spaţiilor stelare, zodiacale. Admirând în nopţile senine de iarnă cerul cu puzderia lui de stele strălucitoare, ştim că acolo, în coloniile stelare ale înaltelor Ierarhii, se desfăşoară o activitate inimaginabilă încă pentru conştiinţa noastră obişnuită.
Altfel spus, în cele 12 Nopți Sfinte avem ocazia să atingem un nou nivel de înțelegere. Este precum acea sămânță ce germinează în adâncurile Pământului, care va răsări și în cele din urmă va înflori odată cu Învierea lui Iisus Hristos.
Contemplarea celor 12 Nopți Sfinte
conform textelor lăsate de Rudolf Steiner
Câteva precizări necesare. Rudolf Steiner i-a dat indicaţii cu privire la contemplarea celor 12 nopţi sfinte lui Herbert Hahn. Aceste călăuziri se găsesc ca citate pe întreg parcursul acestui articol. Am adăugat și câteva sugestii privitoare la ceea ce putem contempla, medita, lucra în fiecare care noapte, în direcția lăsată de Rudolf Steiner. Modul în care fiecare va pătrunde misterul și semnificația semnificația fiecărui mister este un proces personal.
Prima Noapte Sfântă 🌟 24-25 Decembrie – Capricorn
„Această noapte sfântă este noaptea în care Christos este născut în suflet şi sufletul întreabă: „Poate fi sufletul meu eliberat, salvat, mântuit cu toate slăbiciunile şi defectele şi pasiunile mele?” Simbol: grajdul din Bethlehem în sărăcie şi umilinţă în care va fi născută Lumina Lumii. Vocea liniştii pătrunde în suflet şi ne învaţă cum să afirmăm cu bucurie binele care se află în noi şi în ceilalţi. Sufletul caută misterul în întuneric şi în păduri necunoscute. Spiritul divin este născut în materie; Alfa şi Omega se ating şi creează viaţa.”
Rudolf Steiner
- Simbol — Ieslea din Bethleem, în a cărei sărăcie și smerenie se naște Lumina Lumii. Vocea Tăcerii pătrunde în suflet și învață să afirme cu bucurie binele din noi și din ceilalți.
- Capricorn — Spiritul Divin se naște în Materie. Spiritul și Materia, Alpha și Omega se ating și creează viața.
- Misterul — Sufletul căutător în întunericul unei păduri fără urme.
Contemplare — Avem oare curajul să privim în întunericul din sufletul nostru? Avem îndrăzneala să recunoaștem gândurile întunecate, vinovățiile, neputință, invidia, gelozia, resentimentele și atâtea altele mai puțin plăcute? Dacă avem curajul să le acceptăm, să ne iertăm pe noi înșine și pe toți cei implicați, situațiile prin care am trecut, atunci ne eliberăm. Ne așezăm într-un proces de iertare permanentă și de vindecare, numit și calea transformării de sine. Permitem să dăm naştere celui care suntem cu adevărat.
A doua Noapte Sfântă
25-26 Decembrie – Vărsător
„Noaptea lui Ioan. Vulturul sufletului zboară către înalturi cu aripile sale şi priveşte în jos din înălţimi, observându-şi propria viaţă. Şi acum omul recunoaşte Legile Karmei. Misteriul: Alegerea căii înguste şi dificile sau a căii netede şi uşor de parcurs. Pentru cei care sunt născuţi din carne este dificil să găsească drumul spiritului. Bhagavad Gita: O viaţă egoistă, sau o viaţă devotată umanităţii?”
Rudolf Steiner
Contemplare la Noaptea lui Ioan Botezătorul — Avem o primă opțiune la îndemână. Să ne privim propria viața—cu toate experiențele sale minunate și dificile deopotrivă, precum un bătrân care răsfoiește paginile unui album cu poze. Putem să ne oprim doar la acele poze, instantanee care ne plac, evitând amintirile neplăcute. Și, oricum, albul cu poze nu spune întreaga poveste, iar mintea poate juca feste.
Cea de-a doua opțiune este una mult mai înaltă, la propriu și la figurat. Este aceea de privi de la înălțimea vulturului care privește Pământul din înălțimile cerului. Planează planează în propriul ritm, dar privirii lui agere nu-i scapă nimic pentru că știe acel ceva pe care de cele mai multe ori îl uităm: noi înşine ne-am planificat viața cu mult înainte de a ne naşte. Venim la o școală vieții în trup, pentru a însuți anumite lecții, pentru a dobândi și spori diverse calităţi, puteri sau cunoaștere pe care ne-am propus să le obţinem. Așadar, dacă privim fiecare experiență din viaţa noastră din această perspectivă înaltă:
„(...) calea cea îngustă şi dificilă va fi în acelaşi timp netedă şi uşoară. Atunci ştim într-adevăr că ţelul nostru este să iubim, aşa precum Ioan a iubit şi a fost iubit. Având o perspectivă precum a vulturului, simţim compasiune pentru fiecare om în desfăşurarea biografiei sale. Simţim de asemenea compasiune pentru noi înşine, în propria biografie. Atunci stăm alături de Buddha, care a văzut, dincolo de iluziile superficiale, realitatea fiecărui om, adevărata sa identitate.”
Kristina Kaine
A Treia Noapte Sfântă 3 🌟 26-27 Decembrie – Pești
„Acum urmează cele trei nopţi ale crinului alb. Sufletul recunoaşte că nu poate rămâne în înălţimi, ci trebuie să coboare din nou, pentru că poartă în el prea multă greutate pământească. Mintea conştientă începe să purifice corpul pământesc şi asumă că fiecare hrană reprezintă provizia pentru o călătorie. Eu sunt pâinea vieţii (cuvintele lui Iisus Christos). Noi venim din pâinea vieţii, trăim pe calea de dezvoltare a pâinii vieţii şi ne întoarcem la pâinea vieţii. Misteriul: Niciun moment să nu uităm de realizarea obiectivului cel îndepărtat din momentul părăsirii tărâmului pământesc.”
Rudolf Steiner
Crinul, simbol asociat Maicii Domnului și floarea purtată de Arhanghelul Gabriel, simbolizează aici sufletul care caută să-și descopere Sinele Superior, acea prezența Eu sunt. Aceasta este cu adevărat munca pe care care ne-am asumat-o venind la întrupare.
„Poate fi sufletul meu eliberat, salvat, mântuit de toate slăbiciunile, defectele și pasiunile mele?”
Rudolf Steiner
Așadar, vorbim de o călătorie pământeană a sufletului care începe în mod conștient să purifice trupul prin experiențele vieții de zi cu zi, prin emoții și trăiri, prin conștientizare și muncă consecventă de vindecare. Iar, aceasta din urmă necesită trecerea prin procesul morții și renaşterii constante care se petrece în noi, atunci când vindecăm și ne eliberăm. Altfel spus este un proces constant de transformare.
Iertarea te eliberează și-i eliberează pe ceilalți. Iubirea este cea care vindecă. Alegerea ne aparține. Și, alegem cu fiecare gând, emoție, gest, acțiune exercitată sau nu, cu fiecare compromis împotriva sufletului. Chiar și tăcerea, atunci când ar trebui să vorbim, este o alegere. Totul este o alegere. În acest mod ne purificăm atunci când privește fiecare masă ca pe o “Sfântă Împărtășanie”:
„Eu sunt Pâinea vieții. (…) Eu sunt Pâinea cea Vie, care S-a coborât din cer. De va mânca cineva din Pâinea aceasta, viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viața lumii este Trupul Meu.”
(Ioan, 6-51)
A patra Noapte Sfântă 🌟 27-28 Decembrie - Berbec
„Purificarea conştientă a corpului astral (sufletul). Antipatiile şi simpatiile sunt transformate în iubire, iubire completă, prin intermediul iubirii. Iubirea domoleşte pasiunile şi dorinţele. Puterea lui Christos ne luminează şi ne fortifică în confruntările cu Lucifer şi Ahriman, în vederea metamorfozării noastre sufleteşti. Misteriul: Strădania personală trebuie pusă în serviciul tuturor, pentru binele tuturor. Arhanghelul Uriel ne aşază în faţa unei oglinzi în care ne vedem aşa cum suntem.”
Rudolf Steiner
A cincea Noapte Sfântă 🌟 28-29 decembrie – Taur
„Purifică în mod conştient gândurile tale, disciplinează-ţi gândirea, concentrează-te pe ce este pozitiv, transformând porumbeii negri ai gândurilor în porumbei albi, pentru că gândirea noastră poate fi asemănată cu un porumbel sălbatic când nu este disciplinată. Trebuie să învăţăm să închidem uşa la pod când gânduri negative sau stranii se apropie. Misteriul: Templul este purificat de Christos.”
Rudolf Steiner
A șasea Noapte Sfântă 🌟 29-30 decembrie – Gemeni
„Acum urmează cele trei nopţi ale sabiei. Noaptea lui Petru. Noaptea consacrării sabiei. Fiecare dintre noi ne-am construit propria sabie a discernământului. Fiecare dintre noi trebuie să îşi unească voinţa spirituală cu eternul, partea nemuritoare, cu indestructibilul – şi în acest mod vom recunoaşte adevărul. Misteriul: Aducerea împreună a Fiului lui Dumnezeu cu Fiul Omului – Unitatea.”
Rudolf Steiner
A șaptea Noapte Sfântă 🌟 30-31 decembrie – Rac
„Şarpele în prăselele sabiei. Înţelepciunea. Preocupă-te cu lecturi elevate. Este noaptea marii porunci. Misteriul: Cine stabileşte regulile în sufletul tău? Cine este stăpânul sufletului tău? Cine stă în spatele faptelor tale? Suntem liberi şi trebuie să întărim voinţa bună în noi. ”
Rudolf Steiner
A opta Noapte Sfântă 🌟 31 decembrie–1 ianuarie – Leu
„Crucea pe mânerul sabiei. Sacrificiu. Omul cu sabia puterii a lui Christos, cea care nu poate răni, vorbeşte limbajul adevărului. Este noaptea fricii şi ororii. Misteriul: Un Cavaler cu lancea voinţei şi cu sabia cunoaşterii ce are un câine în urma lui, ca simbol al supunerii. În spatele lui sunt moartea şi diavolul. La un anumit nivel al cunoaşterii, o greşeală sau o mişcare greşită îl pot duce rapid la pierzanie. Victoria este obţinută prin legătura deplină cu Divinitatea, cu o conştienţă a responsabilităţii şi cu o loialitate statornică pentru sarcinile ce stau înainte pe drumul vieţii. ”
Rudolf Steiner
A noua Noapte Sfântă 🌟 1-2 ianuarie – Fecioară
„Urmează cele trei nopţi ale coroanei. Detaşare – detaşează gândirea intelectuală de grijile sale pământeşti şi practice. Aceasta este noaptea de trei ori sfântă. Este atunci când sinele inferior capitulează în dorinţa de a sluji şi a fi integrat spiritului. ”
Rudolf Steiner
A zecea Noapte Sfântă 🌟 2-3 ianuarie – Balanță
„Este noaptea care vine din a sluji, din cel mai mare sacrificiu. Supunere – acţiune. Învăţăm să ascultăm vocea launtrică şi semnele divinului. Ceva misterios încearcă să îşi facă auzită vocea în noi de-a lungul mai multor încarnări, claritatea sa este intensificată de capacitatea de sacrificiu şi de decizie. ”
Rudolf Steiner
A unsprezecea Noapte Sfântă
3-4 ianuarie – Scorpion
„Este cea de-a unsprezecea noapte. Este lupta cu Păzitorul Pragului lumii spirituale. Trebuie să construim în fiinţa noastră misterul Castelului Graalului. Trebuie să declarăm loialitate lumii spirituale in Scorpion.”
Rudolf Steiner
A douăsprezecea Noapte Sfântă 🌟 Ianuarie 4-5 – Săgetător
„În cea de-a douăsprezecea noapte, depune coroana la picioarele Divinităţii. Deşi noi am dobândit coroana, lupta a fost câştigată cu ajutor din partea lumii spirituale şi cu graţie divină, iar graţia vine din izvorul din om la care el nu are acces prin propriile-i puteri.Acum putem să accesăm un timp situat în afara spaţiului şi un spaţiu în afara timpului. Totul este etern şi sfânt aici. Perseverenţa în dobândirea celor ce ni le-am propus, concentrarea (precizia) în a primi bunul spiritual. Ce am cunoscut şi primit în cele douăsprezece nopţi sfinte luăm în viaţă şi spiritualizăm materia şi sufletul. Cele douăsprezece nopţi sfinte sunt importante pentru destinul de-a lungul întregului an. Ele pot planta sămânţa unei voinţe spirituale. Este esenţial cum ne-am implicat în noaptea de Anul Nou. În această noapte am eliberat spiritul omenesc, iar de acum ceea ce gândim va fi luat de înaltele ierarhii spirituale şi purtat ca forţă de îndeplinire.”
Rudolf Steiner
Alfa și Omega vor fi Unu. Timp fără spațiu – spațiu atemporal. Totul este etern, Sfânt acum! Puternica determinare a Săgetătorului trebuie folosită pentru a putea fi capabili să primim darurile spirituale.
Ceea ce am văzut și am primit în Cele 12 Nopți Sfinte, trebuie să ducem în viața pământească, să spiritualizăm materia și sufletul. Cele 12 nopți sfinte sunt importante pentru destinul de-a lungul întregului an. Ele pot planta sămâța unei voințe spirituale. Este esențial cum ne-am implicat în noaptea de Anul Nou. În aceasta noapte am eliberat spiritul omenesc, iar de acum ceea ce gândim va fi luat de înaltele ierarhii spirituale și purtat ca foță de îndeplinire.
A treisprezecea Noapte Sfântă 🌟 5 – 6 ianuarie
Am ajuns la a treisprezecea Noapte Sfantă. În prima Noapte Sfântă am sărbatorit nașterea lui Iisus, ce a trezit în sufletul nostru amintirea profundă a cine suntem cu adevărat. Am cunoscut puritatea ființei noastre, așa cum eram înainte de a ne întrupa vreodată pe Pământ. Este amintirea pe care am purtat-o în inimă în fiecare viață. În urmă cu douăsprezece zile, am văzut-o reprezentată pe chipul pruncului nou-născut.
De-a lungul acestor nopți și zile sfinte am îngrijit copilașul, hrănindu-l cu ajutorul Imaginației; i-am dat forță de viață.
Am ajuns acum la noaptea în care pruncul, amintirea inocentă din ființa noastră, este gata pentru a-l primi pe Hristos cosmic. Din soarele ceresc, pe aripi de porumbel, vine Hristos, cel după care am tânjit în toate viețile noastre pământești.
Hristos însuși poate fi trăit în ființa noastră – aceasta este Boboteaza, Epifania fiecăruia. Înțelegem oare ce înseamnă să avem prezența vie a lui Hristos în noi?
În această noapte avem posibilitatea de a crea o Imaginațiune plină de viață a ceea ce înseamnă El pentru noi. Călătoria de-a lungul celor douăsprezece zile și nopți, de la Iisus la Hristos, ne schimbă pentru totdeauna. O vom duce în inimi de-a lungul celor 12 luni ale anului. Să purtăm cu noi această cunoaștere în fiecare zi a anului.
12 Nopți Sfinte / sugestie
Ritualul celor 12 Nopți Sfinte pentru împlinirea dorințelor
Așa cum frumos spune Mary Stewart Adams, cele 12 Nopți Sfinte reprezintă o oportunitate pentru noi toți de a ne pune în stare de rugăciune și introspecție.
"contemplare a ființei umane ca o stea care se desfășoară într-o biografie pământească."
Mary Steward Adams
Acest proces de contemplare pentru Cele 12 Nopți Sfinte este unul pe care-l putem parcurge în fiecare an. Este însă important să ne amintim faptul că, în fiecare zi putem alege să ne străduim să urmăm calea Sa, calea cuvântului și exemplului lui Iisus Hristos.












