Acest editorial este expresia experiențelor personale trăite în ultimii 20 de ani. Este un sumar al unor trăiri și lucruri importante, pe care le-am constatat și le-am învățat în ritmul meu. Pe calea transformării de sine, experiențele noastre pot fi extrem de diferite. Tu alege și păstrează cu tine, doar ceea ce simți că servește binelui tău suprem.
Această incursiune la care vă invit este despre ceea ce eu numesc calea transformării de sine. O poți numi și calea schimbării, evoluției sau dezvoltării personale. Aceia dintre voi care mă cunosc, știu că sunt un om care deși se străduiește să fie atent la cuvintele rostite, nu se încrâncenează cu orice preț în anumite expresii și definiții împământenite sau la modă. Pe scurt, vorbesc despre schimbare în toate formele sale de manifestare și pe toate planurile vieții.
Cuprins / Teme abordate
Schimbarea este posibilă
Este convingerea mea personală că schimbarea este posibilă, oricât de improbabilă, dificilă sau complicată ar putea părea la prima vedere. De-a lungul anilor am văzut această „schimbare” sau „transformare” petrecându-se cu mine însămi, cu oameni dragi sufletului mei și cu cei care trec pragul Centrului Dacanion. Fiecare dintre noi am avut parte de confirmări și reconfirmări, am văzut rezultatele în viața de zi și starea de bine.
Mai mult decât atât, schimbarea este deopotrivă inevitabilă, constantă și singura garanție pe care viața ne-o dă. Dacă privim cu adevărat în jurul nostru – oamenii, anotimpurile, plantele, pământul, astrele totul evoluează, se transformă, se repoziționează, se reinventează. Nimic nu stă pe loc. Fiecare clipă schimbă ceva în noi și-n exteriorul nostru, fie că vedem, acționăm direct sau rămânem pasivi. Cum, în ce fel sau în ce direcție sau ritm? Aceasta este o altă discuție.
În plus, precum mulți alții înaintea mea, simt să fac o precizare importantă. Creșterea/ evoluția/ dezvoltarea personală sau transformarea personală, numește-o cum vrei, este opțională. Aceasta este o alegere strict personală.
Totuși, dacă simți că ai nevoie să (pre)schimbi ceva la tine, în interiorul tău, în viața, atunci pornește pe această cale, așa cums e așează ea pentru tine, fără să ai dubii, fără să pui la îndoială că vei vedea și simți rezultatele.
Prima scânteie/ Focul care transformă totul
ceea ce declanșează acest proces de schimbare, de evoluție
Așadar, să purcedem la drum! Și, începem cu începutul. Acea primă pornire, intenție, gând, dorință sau oricum vrei s-o numești. Eu o voi numi scânteie, dar nu este orice fel de scânteie. Pentru a porni pe calea transformării de sine este nevoie de acea primă scânteie care să aprindă în tine dorința de schimbare a tuturor acele aspecte profunde interioare pe care le știi sau nu, alteori doar le intuiești. Știi că sunt aspecte ale tale care au nevoie de curățare, de vindecare. Au nevoie de împăcare, de armonizare și, în cele din urmă, de integrare. Aceste revelații sau înțelegeri ale propriului Sine, eu le numesc intenții. Sunt scântei de conștientizare a propriei ființe.
Calea transformării de sine e o cale a focului! Spun foc pentru că el e un elementul de putere și ai nevoie de el. Ai nevoie de lumina lui. Mai spun foc pentru că el are acea putere de a arde tot ce-i stă în cale. Dar, în același timp are puterea de a amplifica, de a spori tot ceea ce dorești să crești. Focul e un simbol al luminii, al purificării, al regenerării, al schimbării, al transformării. Focul este peste tot! Îl simți în razele călduțe ale soarelui care răsare, în sclipirea stelelor și a Lunii. Este în flacăra lumânărilor din ceară curată. Focul este în inima cuprinsă de iubire și compasiune.
Realitatea este că intențiile, oricât de corecte pentru tine sau numeroase, nu sunt suficiente, nu pentru a produce acele schimbări interioare profunde. Pe calea transformării de sine ai nevoie de ceva mai mult, iar acel mai mult apare spontan, când intențiile, scânteile, se unesc într-o vâlvătaie ce nu mai poate fi oprită. Creează acel foc suficient de puternic care să te determine să-ți asumi conștient pașii pe care-i ai de urmat pentru a transforma tot ceea ce te împiedică să manifești adevăratul Spirit/ Sine care ești.
De la intenție le decizie și perseverență …
cheia reușitei
A te avânta pe calea transformării este o provocare, o căutare necontenită a sufletului. Sau, așa cum spune o poveste sufită, e chemarea lui Dumnezeu ce a fost ascunsă în „inima inimii” și pe care o auzi la un moment dat.
Este un dans al focului în care te arunci întrezărind vâlvătăile, dar la care nu renunți când ele prind putere și dogoresc. Accepți că e un dans în care ritmurile se pot schimba brusc, pe neașteptate. E un dans în care te arunci singur. E personal. E unic. Este un solo pe care doar tu vei ajunge să-l cunoști. Calea transformării de sine e o cale a focului, dar un foc care nu trebuie să te înspăimânte. Permite-i focului interior să te călăuzească!
Așa cum se întâmplă cu orice călătorie, acest parcurs al transformării cere în mod obligatoriu acceptare, răbdare și perseverență. Mă voi opri un pic asupra acceptării pentru că aceasta este una din cheile de aur pentru această călătorie atât de personală. A accepta că tu ești cel care ține cârma transformării personale, chiar dacă nu cunoști de la început intinerariul. A accepta că așa stau lucrurile acum și că ai susținerea necondiționată și totală a Creatorului.
Vindecarea Umbrei
ce este, cum o acceptăm și cum o vindecăm
Lumina și Întunericul sunt parte integrantă a Creației. Le vedem manifestându-se în fiecare dintre noi, chiar dacă nu este ușor să admitem acest lucru. Cele două co-există și se manifestă împreună. Această înțelegere necesită o schimbare de perspectivă.
Într-o lumea a polarităților, așa cum este cea în care trăim, numesc Umbră, acea parte întunecată din lăuntrul nostru, care are nevoie să fie văzută, acceptată, vindecată. Ea este depozitarul … partea din noi în care s-au așezat cu grijă toate durerile, traumele și suferințele noastre, toate refuzurile și neînțelegerile noastre. Ele ies uneori la suprafață și se manifestă în viața noastră de zi cu zi prin ceea ce experimentăm neplăcut sau prin modul nesănătos în care gândim și acționăm în raport cu noi înșine și cu ceilalți. Și, da, ne este mai dificil să acceptăm acele părți ale noastre mai puțin plăcute, rănite, neconforme cu normele sociale, dogmele sau credințele în care am fost educați.
Asumarea transformării de sine înseamnă a fi dispus să-ți vindeci umbra și a învăță să gestionezi cu blândețe toate acele aspecte ascunse, trecute sub tăcere. Înseamnă să fii dispus să te eliberezi de ceea ce ți-a adus suferință: neiertările față de tine și ceilalți, vinovățiile, traumele de tot felul, abuzurile, fricile și temerile, judecățile, furia etc.
Umbra a fost cea care ne-a protejat și ne-a permis să mergem mai departe, să supraviețuim, atunci când realitatea dură a experiențelor de viață ne-a copleșit. Iată de ce, din perspectiva mea, Umbra nu este dușmanul nostru, ci aliatul nostru. Are multe povești să-și spună, în ritmul tău și când ești pregătit.
Este nevoie să conștientizăm și să ne debarasăm de toate programele negative, pe care le-am creat, moștenit sau preluat; să ne eliberăm de tiparele de gândire limitativă.
Ca adulți, ca oameni asumați, deciși să le fie bine și să se bucure de viață, avem nevoie să conștientizăm că acceptarea, recunoștința, onorarea, vindecarea și integrarea propriei Umbrei sunt pașii fundamentali. Aș îndrăzni chiar să spun, că sunt pașii care aduc cele mai mari provocări pe calea transformării de sine.
Ajutorul vine pe căi nebănuite
Niciodată nu ești singur pe acest drum al schimbării
Ce pot să-ți spun este că pe calea transformării de sine nu ești singur niciodată, chiar dacă la început poți experimenta această senzație. Odată ce știi că acest dans este pentru tine, în mod uneori miraculos, apare și sprijinul. Acest ajutor poate veni în toate felurile și-n toate modurile. De unde nici nu te aștepți. E nevoie doar să fii atent, prezent, să trăiești în momentul acum. Aceasta înseamnă să trăiești deplin clipa care se manifestă, să te concentrezi asupra ei cu toate simțurile tale și inima deschisă.
M-am oprit asupra momentului acum pentru că ajutorul despre care vorbesc vine în nenumărate feluri. Este nevoie doar să fii prezent, atent la ceea ce se manifestă! Poate refrenul unui cântec pe care te trezești fredonându-l. Poate fi un străin, un prieten, care deja dansează propriul dans al focului sau rugăciunea unui preot. Poate fi o comunitate de suflete conștiente animate de o dorința comună de mai bine. Sau, de ce nu ar fi, cadența versurilor lui Rumi sau Gibran, știința lui Richard Gerber și Masaro Emoto, dezvăluirile lui Michael Newton și Rupert Sheldrake sau înțelepciunea împărtășită de Caroline Myss, Bert Hellinger, Jacques Salomé, James Van Praagh, Wayne Dyer și atâția alții. Tot așa, ajutorul poate veni sub forma unor tehnici și terapii alternative care să susțină procesul tău interior.
Tu ești însă cel care va trebui să decidă. Așadar, trece totul prin filtrul tău, lasă-te să simți ceea ce este pentru tine. Ascultă-ți prima senzație, primul impuls. De cele mai multe ori, acesta este cel autentic, profund, interior și nebruiat de gânduri. Cântărește înțelept care sunt acestea, cu cine și când le vei experimenta. Lasă-le să vină către tine pe toate acelea care servesc evoluție tale, în cadența și ritmul optim-benefic pentru tine.
Călăuze bune — intuiția, iertarea și compasiunea
aliați pe calea schimbării, evoluției, dezvoltării personale, autocunoașterii
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.
Intuiția, îndrumător pe calea transformării de sine
Da, pe calea transformării de sine avem nevoie de călăuze, iar de această dată, nu mă refer la oamenii care ne pot îndruma. Mă refer la cei mai puternici și minunați aliați pe care-i puteam primi de la Creator în dar. De această dată, cele 3 călăuze, mari maestre, fiecare în felul ei, sunt intuiția, iertare și compasiune.
Schimbarea vine din interior și urmează un drum al focului ce arde constat. În parcurgerea lui autentică, intuiția este prima călăuză, căci ea de la Sine/ Spirit vine. Și, cu siguranță, de-a lungul vieții tale te-ai întâlnit cu dificila de înțeles intuiție. Poate ai presimțit că ceva se va întâmpla în viața ta. Poate ai intuit subiectul principal de la un examen important. Ori, se prea poate ca într-un anumit moment să fi știut de la prima vedere că ea sau el este omul de lângă tine pe care-l tot căutai.
Uneori i-ai dat ascultare ei, Măriei Sale Intuiția, alteori ai ales s-o ignori. Alegerea și rezultatul doar tu-l știi. Aș tinde să cred însă, că atunci când ai ascultat-o, într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu, lucrurile s-au aranjat cum era mai bine pentru tine.
Unii numesc intuiția al șaselea simț, iar alții recunosc că este la fel de dificil de definit precum creativitatea. Eu am să mă rezum la a-ți spune clar și răspicat că intuiția nu este rezultatul unui set de pași considerați care pot fi împărtășiți sau explicați. Este mai degrabă o formă de ghidare interioară, acel „instinct” care te îndeamnă sau te oprește să iei o decizie, să faci o schimbare. Poate fi acea senzație de „a ști” care nu necesită explicații … pentru că, ce să vezi?! Intuiția nu este logică. Ea nu urmează un set anume de pași ce pot fi explicați. Intuiția se manifestă spontan. Avem nevoie să învățăm ascultăm cu atenție șoaptele pe care intuiția le rostește.
Iertarea
„De ce eu?! De ce așa? Cum a putut face așa ceva? De ce acum? De ce nu împreună? Cum de nu am înțeles? Aș fi putut să fac altfel! Știam mai bine de atât! De ce?!” Vă sună cunoscut, nu-i așa? Acestea sunt întrebările, judecățile, reproșurile cu care „ne biciuim”, iar uneori „îi biciuim” și pe cei din jurul nostru … și nu ne ajută! Nu ne ajută pentru că tot ceea ce aduc este și mai multă neiertare de sine. Da, e mai ușor să-i iertăm pe ceilalți decât pe noi înșine … aceasta dacă ne gândim, știm sau ne putem reaminti că iertarea nu se referă doar la celălalt. Iertarea, mai înainte de toți și de toate se referă la noi înșine.
Nu e nevoie „să ne biciuim” pentru toate scăpările sau greșelile trecutului. Să ne învinuim pentru câte și mai câte. Trecutul nu mai poate fi schimbat. Tu, cel de acum, omul în transformare, care și-a asumat un salt de conștiință, nu mai ești cel de atunci. Iartă-te!
A te ierta pe tine și pe ceilalți face ca iubirea acelei scântei divine lăsată de Creator să crească, să strălucească și să se reverse către aproapele tău și către întreaga Creație. În realitate, acea scânteie nu dispare nicioadată, ci este mai degrabă umbrită de neiertare, judecată, furie și suferință.
Iată de ce spun că puterea de a te ierta pe tine și pe ceilalți este temelia pe care înaintezi pe calea transformării de sine. Iertarea este apa vindecării sufletului. Este ceea ce facem pentru a merge mai departe; este aerul care potențează focul. Iertarea este pământul în care înflorește și crește iubirea de sine.
Compasiunea
Avem nevoie să fim perseverenți precum apa, căci parcursul urmat de calea transformării vine cu multe urcușuri și coborâșuri. Avem nevoie să manifestăm mai multă înțelegere și răbdare cu noi înșine. Nu în ultimul rând, avem nevoie să manifestăm compasiune față de noi înșine și ceilalți, așa cum Mama Pământ știe și o face dintotdeauna cu noi toți.
Compasiunea este acea stare în care manifestăm empatie față de o situație dificilă prin care trecem sau pe care o experimentează altcineva. Necesită acceptarea și înțelegerea faptului că viață înseamnă experiențe de tot felul, și acea situație dificilă are un scop, o lecție cu care vine, chiar dacă nu o întrezărim. Perspectiva noastră asupra unei situații, oricât de lărgită ar fi ea, nu coincide întotdeauna 100% cu perspectiva Creatorului.
Experiențele, oricum ar fi ele, au rolul lor, iar noi le-am ales cândva, înainte de a poposi în această viață. În aceeași măsură, compasiunea are nevoie de detașare și păstrarea unei poziții de egalitate cu celălalt sau față de situația cu care se confruntă. Amintește-ți că Dumnezeu ne-a înzestrat pe toți cu tot ceea ce avem nevoie pentru a experimenta viața. Depinde de noi însă cu învățăm să gestionăm experiențe așternute pe calea transformării de sine. Tot așa depinde foarte mult de noi înșine cum ne folosim darurile și harurile cu care ne-a hărăzit Creatorul.
Andante sau Allegreto?
despre care este ritmul potrivit pentru tine
De cele mai multe ori, momentul sau triggerul care ne dă brânci puternic, în cazul în care nu am văzut semnele, semnalele, atenționările anterioare, este o situație de viață dificilă, o așa-zisă criză. Acel moment în care explodezi și îți spui: „Gata, așa nu se mai poate! Vreau altceva, vreau altfel!”. Uneori simultan sau ulterior se poate să-și facă simțită prezența dorința de a face lucrurile repede, ieri, doar, doar să rezolvăm mai repede. Dar, sufletul are ritmul lui și este nevoie să-l respecți.
Dorința de vindecare, de eliberare, de reconectare la Sursă/ Creator/ Divinitate ne pune în rolul de a fi proprii noștri alchimiști. Și, ce face alchimistul interior? Aduce lumină și vindecare propriului suflet. Este o muncă de căutare, descoperire, perseverență și acceptare, care-ți cere să iubești orice ai găsi adânc îngropat în propria-ți Umbră.
Asumarea conștientă a propriului drum este o cale a schimbării de sine pe care sufletele curajoase și-o asumă, chiar și atunci când nu știu exact ce le așteaptă sau ce vor găsi exact odată ajunse la destinație.
Da, când simți că lucrurile „se așează în matca lor”, când simți rezultatele efortului tău, vrei și mai mult. Ești tentat să apeși accelerația. Vrei să descoperi și mai multe, să înaintezi într-un ritm și mai accelerat. Uneori însă, o pauză e binevenită. Ascultă-ți sufletul pentru că el știe bine care este tempo-ul potrivit focului tău … Andante, Allegro, Andatino, Allegretto, Vivace, Vivacissimo sau poate chiar Prestissimo.
A te angaja conștient pe calea transformării este o declarație de iubire de Sine. Este o declarație de iubire necondiționată și de reîntoarcere la Creator, pe care o faci cu smerenie în fața întregii Creații, în toate formele ei de manifestare.
