În Calendarul Popular, Moșii de Toamnă poartă și denumirea de Ajunul lui Sânmedru sau Focul de Focul lui Sumedru, precedând ziua Sfântului Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Pe de altă parte, în Calendarului Creștin-Ortodox, această zi este o sărbătoare cu data variabilă, marcată cu cruce neagră, calculată anual, în funcție de structura anului liturgic. Așadar, de la an la an, data exactă când Biserica Ortodoxă variază, iar în 2026, Sâmbăta Morților, Sâmbăta celor Adormiți sau Moșii de Toamnă, așa cum mai este numită, are loc pe 7 noiembrie. Este ziua de peste an când credincioșii și preoții fac pomenirea rudelor adormite din familie, dar și a tuturor celor trecuți la cele veșnice și uitați sau pentru care nu mai are cine să se roage.
Pentru a avea claritate, menționez faptul că în Calendarul Bisericii Catolice și cel al Bisericii Protestante, ceea ce noi numim Moșii de Toamnă, are drept echivalent Luminația sau Ziua Morților. Pentru credincioșii catolici și protestanți este o zi de pomenire cu dată fixă care are loc în fiecare an pe data de 2 noiembrie.
Moșii de Toamnă în Calendarul Popular
Pentru că în articolele Dacanion am tot amintit de fenomenele care marchează Calendarul Popular, este potrivit să aducem în discuție triadele, adică grupări de trei zile care au aceeaşi semnificaţie, dar pot fi sărbătorite zonal (ex. Circovii, Gadinele Martinii) sau la nivelul întregii țări, așa cum este Paştele și Crăciunul. Denumirile acestor triade pot acoperi fie toate cele trei zile (ex. Rusaliile, Bubatul). În alte cazuri, fiecare zi care alcătuiește triada poartă un alt nume. Acesta este și cazul Moşiilor de Toamnă, Sâmedru și Sf. Dumitru cel Nou.
Această sărbătoare aduce laolaltă practici străbune legate de purificare prin intermediul focului și tradiții și numeroase credințe legate de cultul morților. Astfel, chiar și astăzi, în multe sate românești de Sâmedru se aprind ruguri de foc în diverse locuri (ex. creste de deal, răspântii, în vatra satului, pe lângă ape), ca să fie alungate spiritele malefice care au obiceiul să se strângă aici.
"Se împarte, ca de obicei, pentru morţi. Păstorii porneau oile spre şes, unde vor ierna. Ziua era considerată şi "ziua soroacelor", când se încheiau socotelile cu privire la diferite slujbe şi închirieri de păşuni. Tot acum se făceau noi învoieli pentru anul următor, fiind prilej de petrecere şi veselie. Se spunea că usturoiul nu mai trebuie semănat, dacă nu a fost pus în pământ până la Sfântul Dumitru, că altfel ai pagubă. De Sfântul Dumitru nu se lucrează, pentru ca vitele să fie ferite de stricăciunea lupilor şi oamenii de boli şi lovituri."
IULIANA BĂNCESCU
Se mai spune că la Moșii de Toamnă, morții se transforma în moroi, vârcolaci sau strigoi, ridicându-se din morminte, ca să chinuie sufletele celor vii. Pentru toate acestea, poporul găsit remedii pe măsură, păstrate și respecte chiar și în zilele noastre. Iar, în aceste context, merită să reamintim faptul că deopotrivă usturoiul, focul și lupul sunt trei simboluri ancestrale care în tradiția populară din România sunt purtătoare de numeroase semnificații și tradiții, presărate pe întreg parcursul anului.
Articolul Usturoi servit cu magie, tradiții și superstiții, semnat de Ana-Maria Bogdan, face o trecere în revistă a credințelor noastre, dar și punctează similaritățile cu cele alte culturi. În plus, privitor la simbolul lupului, amintim că, în calendarul popular, ziua de 13 noiembrie, este numită Ziua Lupului sau Filipii de Toamnă, iar Noaptea Sfântul Andrei are o mare legătură cu prezența lupilor. Credința populară spune că atunci oamenii “care îl au pe Satana în ei” se pot preschimba în câini sau în lupi și sub această înfăţişare “îşi rupeau duşmanii”. Aceste zile sunt extrem de darnice în superstiții, ritualuri de protecție, credințe și ziceri populare.
Focul este un simbol fundamental și element central al multor culturi și credințe de pe întreg mapamondul. Am adus în discuție relația om-focul în articolul Calea Transformării de Sine. Pe de altă parte, cei care sunt familiarizați cu astrologia și energiile cristalelor știu că focul este un atribut asociate cu acestea. Focul este elementul care arde până la distrugerea completă, dar și potențează, motiv pentru care este deseori întâlnit în ritualuri de tot felul.














