Seria de articole “Feminitatea și lecțiile chakrelor” semnate de Oana Silvia Filip continuă! Dacă în săptămânile care au trecut am vorbit despre onorarea trupului și sexualitătii, astăzi Oane ne vorbește despre Lecția Chakrei 3 — respectul de sine. Așa cum s-a mai spus, Chakrele fac parte din sistemul nostru de energie subtilă, având un rol extrem de important în procesul de vindecare emoțională, spirituală și fizică. Lectură placută!
* * * * *
Lecția Chakrei 3 — Respectă-te pe tine!
- Verb – Eu pot
- Putere – Stima de sine
- Umbra – Rușine, nevoia de aprobare
- Ceilalți
Ceilalți fac parte din viața noastră vrem nu vrem. Experiența noastră în materialitate se realizează alături de alte spirite întrupate asemenea nouă, fiecare având propriile sale lecții de viață.
La nivelul Ego-ului considerăm că suntem separate de ceilalți, că fiecare este cu treaba lui și am prefera să ne intersectăm doar cu cei care ne plac. Pe mulți îi privim ca pe competitori, agresori sau “bunuri” care ne aparțin (soț, copii, părinți). Spiritul competitiv ne face să arătăm sau să demonstrăm mereu că suntem mai bune, mai deștepte, mai frumoase, mai de dorit, că avem mereu dreptate în ceea ce decidem și facem și de aici conflictul.
Legea karmei/ dharmei este cea care ne aduce în preajmă diferite persoane. Unora le suntem datoare, alții ne sunt datori nouă, dar toți au ca unic scop acela de a ne susține în propria experiență și a lecților de viață asumate.
Femeia Interioară îi privește pe ceilați ca fiind aspecte reflectate ale felului ei de a fi și ea nu este în competiție cu nimeni. Ceilalți sunt pentru Ea oglizile care validează manifestarea. Te întreb: Este imaginea reflectată în concordață cu Femeia Interioară sau sunt aspecte ale Ego-ului tău care nu au fost încă transcense?
Femeia Interioară își spune că ceilalți sunt TU.
Stima de sine
Este una dintre marile carențe ale feminității noastre. Desconsiderarea trupului, a darurilor și abilităților ancestrale, a sexualității creative, toate ne fac să ne devalorizăm pe noi înșine într-un mod profund și dureros. Este necesar să înțelegem că noi suntem singurele care ne putem vindeca și aduce stima de sine înapoi. Nimeni nu va face lucrurile în locul nostru, nimeni nu se va afunda în oceanul suferințelor interioare în locul nostru, la fel cu nimeni nu ne va da curajul de a ne înfrunta fricile și neputințele. La Que Sabe (Cea Care Știe) deține puterea și cunoașterea vindecării și dacă îi dăm voie ne va arăta cum să o facem.
A avea stimă de sine însemnă a te respecta, a te cinsti, a te lua în considerare. Stima de sine se construiește pas cu pas. Cu cât te vei lua mai mult în considerare, adică vei asculta glasul Femeii Interioare, cu atât îți vei recăpăta puterea și motivația de a continua să te pui la loc de cinste în viața ta.
Femeia Interioară se respectă pe sine, doar Ego-ul tău refuză să o facă.
Cred că aici se duce cea mai aprigă luptă dintre Ego și Femeia Interioară. El îți va arăta că imaginea Femeii Interioare nu cadrează cu lumea în care trăiești, că valorile tale nu sunt prețuite și îți va șopti la infinit “Ți-am spu eu că nu e bine”, sabotându-ți propriile judecăți și alegeri. Ea îți va spune să îți păstrezi credința în drumul pe care Cea Care Știe l-a ales pentru tine. Deja știi că trupul și pământul sunt aliații tăi, că ceea ce numim realitate este o iluzie, că poți să îți alimentezi puterea prin comuniune, că ceea ce simți este busola ta pentru adevăr. Și, mai știi, că a fi cum ești nu este o vinovăție, ci o mândrie.
Respectă-te pe tine și lumea se va înclina în fața ta.
Rușinea
Pentru că nu ne prețuim și ne considerăm nedemne de una și de alta ne este rușine cu noi înșine. Acel “mai mult / mai bine”, care ne fugărește toată viața, ne face să spunem mereu că nu este suficient, că nu suntem suficient. Ego-lui nostru îi este rușine cu propria lui creație și pe cine s-ar putea răzbuna cel mai ușor în afară de noi.
Rușinea apare întotdeauna din comparație. Standardele sunt de cele mai multe ori de neatins pentru că urmăresc o perfecțiune imaginară. Marii înțelepți spun că noi toți suntem perfecți așa cum suntem. Din păcate se opresc aici și mintea noastră mititică și egotică care compară de obicei ceea ce știe ea că înseamnă perfect cu ceea ce vede, vine și spune “Greșit. Oricum tu nu ești perfectă!”. Și, așa pare că ei, înțelepții, vorbesc în van și noi rămânem cu rușinea imperfecțiunii noastre.
Acum însă aceste vorbe ar trebui să nu mai treacă atât de usor pe lângă noi. Cea Care Știe este perfecțiunea însăși, la fel cum este și Femeia noastră Interioară. Perfecțiunea în accepțiunea celor două este echivalentul naturaleții și firescului. Ceea ce se cere de la noi este să fim ceea ce suntem de fapt, să dăm vălurile egotice la o parte și să ne manifestăm adevărata identitate. „Firescul înseamnă sfințenie și sfințenia înseamnă firesc”, spunea John O’Donohue în Anam Cara. Nimic mai simplu și nimic mai complicat.
Când rușinea își pierde sensul …
Ne purtăm uneori rușinea ca și cum toată lumea ar putea să ne vadă toate defectele și rănile. Cu toții, bărbați și femei, avem răni, cicatrici, toți am trădat, am ucis, am vândut, am distrus. Asta face parte din regula jocului în acest plan. După cum spuneam, paleta emoțiilor este uriașă – între a iubi și a urâ există o infinitate de stări emoționale – și, ca să le înțelegem, avem nevoie să le trăim și pe cele cu plus și pe cele cu minus.
Nici unul dintre noi nu este mai breaz! În același timp, tocmai acele răni generate de propria experiență, mai mult sau mai puțin vindecate, sunt măreția noastră.
Rușinea își pierde sensul, dacă acceptăm idea că noi suntem aici doar pentru a învăța, a experimenta, și renuntăm în a ne mai identifica cu eroina principală din povestea noastră de viață. Suntem mai mult decât atât, suntem cele care Visează.
Dacă tu ești mândră de tine, atunci toți se vor mândri că îți sunt aproape.
Alchimia interioară & Ego
Înțelepciunea Femeii Interioare îți va spune că Ego-ul trebuie transcens și nu omorât, așa cum spun unii. Ego-ul tău face parte din tine și nimic din ceea ce ești nu poate muri. Ești multe lucruri, multe structuri, multe forme, și toate își au locul lor în întregul care ești.
A transcede presupune a recunoaște, a integra și a trece peste și pentru a face asta “trebuie să ai un Ego care să merite”, cum spunea Richard Rudd în Cheile Genelor.
Multe din aspectele Ego-ului tău (determinarea, forța de a face, abilitatea de a face coexiuni logice, planificare, structurarea, mândria ca expresie a stimei de sine, etc ), care a trăit atâtea experiențe și s-a slefuit în jocul vieții, îți sunt necesare și de folos. Marea schimbare este de-a le folosi într-un scop mult mai înalt , cel al evoluție tale pentru a-ți manifesta adevăratul potențial.
Ai clădit multe bariere, multe opreliști de-a lungul existențelor tale dar până la urmă și ce dacă. Nu poți să “îți iei gâtul” pentru toate prostiile de altă dată, poți însă să continui să te blamezi și învinovățești, dar și asta până când?
Greșelile generate din neștiință, neputință, proastă înțelegere le iertăm ușor altora, așa că de ce nu am face-o și pentru noi înșine? Orgoliul și fuga de responsabilitate a Ego-ului o să te oprească, dar, nu uita că alegerea este întotdeauna la tine. El nu poate accepta că a greșit, tu da, el nu poate să își asume responsabilitatea proastei gestionări de informații și a orgoliului, tu da.
Aspectele ego-ului și procesul de reconstrucție
Alchimia interioară este procesul vindecării de identificarea cu forma. Asta presupune să îți regândești și să îți rescri procesele interioare mentale și emoționale, iar pentru asta ai nevoie să te distrugi și să te reconstruiești, sau, dacă vrei, să mori și să renaști în trup. Și, asta într-un mod conștient! Ca să treci de la o stare de ordine la altă stare de ordine, trebuie să treci prin haos. Este un haos mental și mai ales emoțional în care nimic nu pare să se mai lege cu nimic. Te simți pierdută în adâncul tău subteran și lumea exterioară pare altceva decât știai. Dar dacă ai încredere în proces vei constata că lucrurile încep de la sine putere să se aseze într-o noua ordine. Și întotdeauna vei vedea lumina de la capătul tunelului doar să ai curajul de a ține ochii deschiși.
Greu, dureros, provocator, sâcâitor… poți să caracterizezi cum vrei acest proces. Oricum, de cele mai multe ori fiecare etapă este altfel, iar ea durează atât cât este necesar pentru fiecare dintre noi. Omida care la un moment dat se transformă în fluture cam asta ni se întâmplă și nouă. Diferența este că noi o facem conștient cu liber arbitru și de mai multe ori.
Pedeapsa, acceptarea și respectul de sine
Încetează a te mai pedepsi! Ai curajul de a te uita în ochii celei care a greșit și de a-i accepta slăbiciunea și neputința. Întotdeauna facem tot ceea ce putem (și ăsta este un merit al EGO-ului nostru), chiar dacă finalul este prost. Atât am putut, atât am știut și o să vezi că nimeni în afară de tine nu te blamează pentru asta. Durerile tale există încă în tine pentru că refuzi să le privești și să le accepți. Devin-o una cu ele, lasă-le să fie! Vor curge poate lacrimi, dar odată ce au fost îmbrățisate ele se dizolvă.
Respectă-te pe tine și ceilalți te vor respecta. Cu cât te vei cunoaște mai bine cu atât respectul pentru cea care a fost în stare să facă atât de multe va crește. Când îți este greu, adu-ți aminte de următoarea povață: “În peștera cea mai întunecoasă se găsește cel mai frumos giuvaier. În durerea cea mai mare, vei descoperi cea mai mare putere a ta.”
